Freedom looks like too many choices!

astazi in data de 8 februarie 2010, cand afara este potopul inzapezit si nu stiu cum reusesc sa ajung la biroul cel nou, am urmatoarele dorinte:
- sa pot merge cu patinele prin oras - dar nu se mai vede marcajul de bicicla si ma tem de accidente;
- sa am hainute subtiri care sa ma apere de frig - nu mai suport hainele de iarna;
- sa am casa pe pamant - cred ca pot cumpara una prin satele parasite din RO;
- sa imi petrec tot timpul facand ce imi place cel mai mult - e imposibil. dar sunt norocoasa pt ca imi place munca din Uzina.
- sa mai fiu la 22 de ani  - uff - nope, ma prefer acuma;
- sa am pace - caz in care ar trebui sa ma izolez ceea nu reusesc niciodata;

dorintele sunt un fel de vise cu mintea clara, un fel de proiectii pe care ne straduim sa le aducem in realitate. fara ele nu am avea drumuri de parcurs, obiective de atins, placerea de a ajunge unde ne-am visat, nu ne-am disciplina si nu am fi capabili sa ne dezvoltam propriile valori si filozofii de viata. acestea au un dinamism aparte caci interactiunea sociala ni le destrama sau ni le inspira, dupa caz fara sa ne dam seama. o dorinta devenita realitate este fie rodul unei constructii de durata facute cu inima deschisa, fie noroc, bafta.

in final va doresc sa nu va judece nimeni dupa ce visati la drum de seara

ma gaseste lumea zilele astea cautand:
- ce inseamna imprevizibil
- sangre de toro terres
- strampi colorati
- irina sarbu actrita (trebe sa identific unde o mai pot auzi pe Uca)
- consumerism sexual

cum vi se pare scenariul asta: o mare si incomensurabila iubire s-a incheiat in timpul ei cu multi ani in urma. nu-s genul sa pastrez legatura, prefer ca istoriile incheiate sa ramana acolo fara franghii si alte tipuri bolnave de legaturi. ieri, la orele pranzului, m-am intalnit pe strada pur si simplu intamplator cu omul impricinat. mai mult, el tocmai aterizase cu niste ore in urma inapoi in tara. dincolo de buna ziua si ejti bine, ma bucur si-ti doresc la fel, nu a fost decat mirarea de intamplare, pe cat de surprinzatoare pe atat de impresionanata.
asemenea faza, la fel de haotico-rasturnatoare s-a petrecut acum 3 ani cred, cand in luna lui April, intr-o sambata insorita am plecat la mare si acolo in statiunea cea vestita m-am intalnit un alt za man al trecutului. cu totul eram cam 10 turisti acolo..si cam greu sa nu te impiedici.
unele prietene considera a fi fost un semn divin in urma caruia sa se reconsidere decizii.
mie mi se pare ca este un dus rece care azi a prevestit ce nici eu nu prevazusem a se intampla si in acel Aprilie a prevestit ca avusesem dreptate cu toate cele simtite.
mirare mare sa ne dea cineva semne asa la drum de zi, in mijloc de raza de soare, de parca le-am merita caci le luam in seama si ne schimba cursul zilelor si felul in care suntem mai departe. de fapt dincolo de asemenea incurcaturi, neintelegeri si pareri de rau ca nu se poate intotdeauna tot ce ne dorim, viata e la fel de frumoasa ca intotdeauna si impodobita de semne pe care nu ne facem curaj sa le urmam si de decizii pe care ne este greu sa ni le asumam..
haotice vremuri se intampla in detrimentul pacii.

asta seara m-am gandit la copil. la cum iti afecteaza viata libera de adult si posibilitatea de a consuma din placerile ei. sau cum iti complica viata comoda, desi inca nu l-ai facut, doar proiectand imaginea peste niste vreme.
am cazuri de prieteni care si-au construit cuibul in jurul copilului si nu le prea trebe altceva.
am cazuri de prieteni care au grija sa consume placerile de-o potriva cu viata de parinte.
am cazuri de prieteni care si-au trimis odraslele pe termen lung la parinti.
am cazuri care traiesc pentru ei si isi considera copilul o povara care le afecteaza negativ viata. sau un accesoriu.

nu stiu daca exista o reala programare a multiplicarii ci mai degraba in mai multe cazuri acestia apar “surprinzator” pe cand in foarte rare, sunt o decizie comuna.
adesea faptul ca a lipsit decizia comuna duce la despartirea parintilor, de obicei pentru ca unul se simte coplesit.
uneori stabilizeaza cuplul, aducandu-i sens. alteori dezvaluie mai mult din propria viata si asta te face fericit - ce frumos!

ps: stiu si doua cazuri de prietene foarte bune care nu doresc sa faca un copil. asta nu inseamna ca nu le mai iubesc ci doar ca privim diferit acest subiect.
ps1: e grav cand dorinta asta afecteaza cine stie ce relatie in felul ca ar fi nepotrivita cand in fapt e naturala si fireasca. simt si cazul asta.

ps2: nu mai bine oprim tic tacul si ne vedem de distractie cat o fi?

concluzie: nu e deplasat sa ne dorim un copil. este greu sa il facem. din ce in ce mai greu sa renuntam la confortul personal si sa ne asumam responsabilitatea. este si mai complicat daca proiectam asta pe o perioada lunga de timp in afara “consumerismului sexual”. 

ps3: cred ca luam subiectul prea in serios; haideti sa vorbim despre asta cand o sa ne dorim experienta din tot sufletul nostru social.

dimineata m-am trezit cu senzatia ca trebe sa umplu rucsacul sa fug la mare ca sa prind niste soare inainte de ora 10…de fapt erau -10 grade afara si e posibil sa fi visat nisip incins si-un val ratacit la mal.
asa imi trebuie o baie de soare…

am subiectul pe agenda din decembrie.
vine pentru ca vad relatiile din jur descrescand spre superficial.
simt oamenii argumentand superficialul cu asta e.
observ deteriorarea gandirii unei generatii din cauze animalo-sexuale.

nu cred ca exista orice in jur mai facil decat sexul: iti intra in viata atasat oricarei actiune care presupune interactiunea cu o alta persoana si nu neaparat de sex opus.
in ciuda nevoii de a pastra cateva vechi si ponosite principii in sufletul nostru, consumerismul sexual se dezvolta si capata valoare de moda, trend.

nu stiu cum sa ma adaptez mai ales pentru ca ma lovesc inclusiv efectele secundare ale fenomenului: din ce in ce mai multi dintre cei care intra in acest circuit capata depresii legate de imposibilitatea de a dezvolta o relatie de iubire dincolo de exercitiile gimnastico-sexuale. vorba lunga a disparut, exprimarea sentimentelor a devenit semn de slabiciune iar locul expresiei nu reuseste sa fie umplut de relatiile sexuale imediat-o-intamplatoare.
mai respectam prietena/prietenul de langa atunci cand ne combinam cu fosti? renuntam la amicitie daca pica in balanta cu sexul? este normal sa facem sex toti cu toti? cum putem sa ne tavalim cu cei despre care stim detalii intime printr-un tert ce ne-a fost atat de apropiat incat a avut increderea sa vorbeasca ceva mai mult? de ce ne autoconvingem ca de fapt este vorba de instinct si o atitudine deschisa provocarilor cand in fapt toti suntem constienti de remuscarile ulterioare?

ma tem de consumerism pentru ca ne transforma in nemuritori si reci, in mai multi singuratici printre multiplele optiuni de natura sexuala care se prezinta la raft. aceasta limita a devenit deja firesc.