Three o’clock in the morning
It’s quiet and there’s no one around
Just the bang and the clatter
As an angel runs to ground
Just the bang and the clatter
As an angel hits the ground
Archive for the 'Io' Category
si daca asta ar fi ziua? si daca asta ar fi noaptea? aceea cu pricina scrisa in stele verzi, manjita cu pofte, tavalita in practici interzise. si daca asta e clipa perfecta unde tu lipsesti pentru ca s-a anuntat vreme ploioasa maine si ti-e mintea sub umbrela? si daca in exact acest minut este interzisa teama, fuga, izolarea iar imposibilitatea de a te refugia in ele te deschide exact catre mine? ce-ai sa faci?
mi-ar placea operatiunea sa fie posibila din doar doua manevre si in zilele noastre. sa uitam instant. la comanda. fortat. din pricini chiar si straine noua. doar pentru ca trebuie.
prezentul sa-si faca de capul lui…
sa scriu ce simt nu pot.
ninge abundent cu nicio speranta.
tu copilaresti?
fiecare dintre noi gazduieste in suflet un copil; undeva se trezesc resorturi care ne indeamna sa ne dam pe partie, sa ne tavalim in zapada, sa tanjim la o sanie colorata, sa sarim coarda desi doar pentru 15 minute 
sa alergam spre prieteni, sa zambim de drag, sa ne pisicim pescuind vorbele celor din jur, sa consumam timp in nestire si fara sens doar din cauze de joaca.
copilul din noi este vesnic in ciuda infatisarii care capata ani, luni, zile. cateodata oboseste de atata zbucium si-si cauta sensul in lucrurile marunte. altadata tace potolit de multele ganduri serios alterate de varsta.
mi-e pofta de un entuziasm primar.
mi-am propus in 2010 sa pastrez pace!
pe masura ce rutina isi reia drepturile: Uzina, intalnirile cu prietenii, timpul petrecut in intimitate, imi dau seama ca toatele acceseaza direct pacea mea.
ori asta mi se pare ca e ca si cand mi-am propus a fi vulnerabila cu portile deschise. expusa cu intregul si gata sa NU ripostez cum ma pricep ci inventand riposta pasnica (prevad si un ulcer perforat in jurul inventiei).
stiu ca la Uzina va fi grea misiunea, dar incep sa simt ca si dincoace va fi poate mai dificil. pentru ca nu-mi pot sustine pacea unilateral decat daca ma mut pe o insula pustie, imi rezulta ca va fi rodul unor interactiuni comune. fiecare persoana care intra in legatura cu mine poate fi sustinatoare a acestei stari sau dimpotriva o poate distruge, provocand raspunsul - si cativa stiti cum cel mai bine ma descurc in razboi.
dau un exemplu despre care am mai vorbit pe-aici: vampirii energetici - acesti umanoizi care sunt incapabili sa-si asume propria viata si sa respecte persoanele din jur, care se comporta precum lipitorile si nu pot fi pusi la punct in termeni pacifisti. nu inteleg cum unii nu au minimum de bun simt necesar ca sa ii lase pe ceilalti in lumea lor. firescul lor e anormalul meu.
astept sfaturi din partea voastra
ps: promit raport, in scris, lunar.
ma raportez intr-una la idealuri. chiar si cele mai mici actiuni au in vedere un “perfect” simplu care adesea se dovedeste a fi compus.
pornind de la dorinta de a-mi dovedi ca autodepasirea e floare la ureche ajung sa uit ca detaliile primeaza in fata ansamblului. asta pentru ca e un firesc natural ca odata un ansamblu finisat sa imi trebuiasca un altceva care se formeaza tocmai din alte zeci de mii de detalii pe care cu usurinta le colectez.
ma trezesc din cand in cand cu vreun proiect personal in constructie si as vrea sa vad clar cat mai am pana intr-un final fericit si complet, daca voi ajunge acolo vreodata sau ce factori vor influenta etapele marunte si multe din parcurs.
ma gandeam cum imi ajunge un nimic ca sa ma trezesc in mijlocul unui vartej de sentimente si cat de greu pot gasi o punte catre exterior cand asta se intampla.
de aceea apreciez si intotdeauna imi voi pastra prietenii.
pufica
este natural sa te implici in fiecare investitie facuta. evident ma refer la cele sentimentale nu cele financiare. firesc este sa cauti a cunoaste din ce in ce mai mult tocmai pentru a-ti proteja investitia. corect este sa primesti inapoi cel putin atat cat ai investit si in caz fericit chiar mai mult decat ai sperat sa capeti. estimarile la nivelul sentimental sunt doar jocuri de-a scenariile caci nu poti afla decat pe seama inimii tale cat si cum a costat si ce profit sau paguba ai putea inregistra.
imi este greu tocmai mie sa nu ma implic. pe de alta parte ma tem sa nu coplesesc, sa nu aplic presiune si mai ales sa nu fortez. daca simt grija unilateral sa consider ca am deja un semnal pt masuri de criza? sau sa las investitia sa decurga chiar si intr-un ritm nepotrivit mie?
imi pun intrebari desi a trecut de miezul noptii si caut sens pentru nu cred in suprafetele aparent satisfacatoare.
dintr-o data sunt eu mai mult decat am reusit in ultimele trei luni.
adjudecat. asumat. stiu ca nu se vad la exterior dar garantez ca au lasat urme la mansarda
va multumesc anticipat pentru ganduri, telefoane, mesaje, prezenta si mai ales pentru ca sunteti langa mine! cu cel mai drag,
pufica
in saptamana trecuta am supravietuit fara net. nu a fost simplu. a trebuit sa ma intorc spre toate orizonturile mele, sa ma log in la mai toate gandurile care mustesc sau trec rapid in mintea mea midocalmata.
zarile sunt asa cum le-am lasat in alte vremuri cand departarea de virtual a fost voita: unele insorite de viitor, altele amortite in penumbra trecutului, unele adormite in linistea intunericului uitarii. asa ca am restartat cateva detalii, cu drag. jocul a fost periculos caci mi-am amintit si placutul la fel ca si neplacutul. sunt zile ramase in Craiova, legate de cei care inca sunt acolo (sau nu) si se ivesc intamplator acum (exclud prietenii care sunt tot aproape) culmea e primirea unor telefoane din senin…de fapt tot via virtual, facebook lucrand intens la spontaneitatea lor; au fost zile si/sau nopti, inserari sau dimineti cu promisiuni, vise, dorinte si proiectii, petreceri si personaje ramase acolo in timpurile lui 1990siceva. promisiuni ce daca m-ar fi capsat m-ar fi skip-at acum in alta lume cam fara blog.
explorarea in somnambulul petrecut candva m-a lasat cu pofta de a ma intinde in zarea luminoasa ce se asterne inainte si a astepta cumva-ul sa se inregistreze in prezent.
ps: mi-a fost o saptamana doar de mana stanga si de-aceea de-a-ndoaselea apar toate.
vreau sa marchez si virtual un moment special in familia noastra: botezul lui Andrei Tudor, fratele renumitului Vlad Pavel baia, masa si dansul s-au petrecut sambata pe o vreme buna de gratar, cu tort personalizat, visinata si apropiatii casei. imaginati-va la slujba religioasa cam 10 copilasi intre 2-7 ani ce se alergau, tavaleau si radeau pe seama celor 3 preoti care oficiau. Andrei nu a plans ci s-a distrat pe seama momentului. nasii au fost incantati de el ca e asa de mare si vesel. sa-i dorim sanatate ca de restul are cine sa se ocupe multumesc in avans de gandurile bune.
pufica matusica.
A FOST THE CONCERTUL
plimbarea in capitala Londrei o povestesc cand ma mai adun.
concertul este subiectul principal.
stadionul: Wembley este o bijuterie; organizare perfecta, mancare si bautura din belsug..foarte rar se formau cozi, terase de lenevit daca ai chef, toalete perfect dotate, indicatoare si personal amabil peste tot. accesul in stadion si din stadion s-a facut fara aglomerarile obositoare de la noi, cu pace si veselie.
am ajuns pe la 5 odata cu un mare flux de oameni imbracati aproape toti cu tricouri pe care U2 aparea intruna: erau de la concerte vechi, de la momente importante din istoria trupei sau cele cu design actual, puse in vanzare langa si in stadion. eu m-am pregatit in sensul asta si am produs de-acasa doua bucati tricouri de culoare albastru inchis cu branding fata: “Let me in the sound” si spate logo de concert. ne-au intrebat pe-acolo de unde le avem pentru ca am fost unici si foarte vizibili btw raman datoare prietenilor pt ajutor.
ma gandeam ca fiind al doilea concert consecutiv va fi ceva mai putina lume. aiurea! a fost plin; treptat un ocean de fani forfotea in asteptarea trupei. s-au asezat in jurul scenei. asemenea miscari de trupe am mai vazut in LOR :))) si nu ma asteptam sa fie asa un moment coplesitor in realitate. din tribuna s-a vazut perfect! s-au facut valuri ca la meciuri inainte de inceperea concertului si deja toti erau prea acolo.
a fost un spectacol demential: scena SF, lumini, proiectii si U2 cu un sunet perfect si implicare totala.
domnii nu s-au menajat nicio clipa si au dat ce este mai bun din ei unui public vrajit, absorbit in fiecare dintre miscarile lor. un simplu gest lansat de unul dintre rockerii de pe scena era preluat de oceanul de oameni si lansat in aer unde se transforma in pura electricitate. de cate ori se auzeau chitarile simteam ca tremur de placere! de cate ori il auzeam pe Larry lovind tobele simteam ca imi explodeaza inima, de cate ori il auzeam pe Bono, simteam ca mi se sparge mintea in bucatele pe care nici nu ma intereseaza sa le mai adun! mi-am lasat mintile, inima si sentimentele pe Wembley…gasitorului recompensa
furnicaturi, adrenalina, piese celebre, piese noi, mesaj umanitar, U2 timp de mai bine de 2 ore; au avut doua bisuri: “With or without you” si “Moment of surrender” pe care io o tot asteptam Vertigo a fost un moment total in spectacol!
am iesit cu emotiile consumate!
un concert U2 este o experienta unica. iti produce un standard pe care foarte greu va putea altcineva sa-l egaleze. pe langa faptul ca am o multime de amintiri legate de piesele din anii ‘80 si ca iubesc absolut toate cantecele de pe “All that you can’t leave behind” noul album are cateva povesti ceva mai linistite insa pline de sensuri. e de savurat pe chill recunosc si au adus in show un echilibru fata de..stilul din “Vertigo” de exemplu!
let me in the sound!
aproape o saptamana m-am lasat cuminte in voia marginei de plaja.
a fost suficient sa rup legaturile cu oricare alta treaba pe planeta. m-a ajutat si telefonul pe silent precum si grija apropiatilor de a nu ma zapaci cu informatiile care in mod normal ma intereseaza mult. promit sa ma pun la curent de astazi incolo cu tot.
cine s-a sarat cu mine in prag de mare pricepe ce vreau sa spun
am citit niste carti frumoase cu deschidere de sensuri si orizonturi despre care am uitat in jumatatea de an care s-a incheiat. am vorbit numai despre altceva decat obisnuiesc cand sunt in Uzina si pe langa asta am staruit in a savura razele de soare. toate cele intamplate s-au aflat semnate de intamplare, zambet si liniste, indiferent de puhoiul care a aglomerat nisipul de vineri pana duminica.
&aimisiu
Recent Comments