Archive for the 'Culturale' Category

Atât.

Nichita Stanescu - Ce este viaţa? Când începe şi încotro se îndreaptă?

În toate părțile deodată, zise
cel fără părți.
Într-o singură parte, zise
Partea.

Ce  este?
Cum, ce este?
Este, pur și simplu.
Adică E, adică S, adică T, adică E.

Primul E mai vechi decât ultimul E.
Atât.

poezie

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna
VESNICIEI:
Am trait si n-am stiut

 

Hi Bye

un spectacol in premiera de Cosmin Manolescu si Gabriella Maiorino.
evenimentul este descris aici

a fost o experienta deja-vu; oricare dintre noi am trait distanta dintre Hi si Bye mai ales intr-un context virtual, chiar exclusiv virtual, cand cele scrise sau descrise prin emoticons, se transforma in imaginatie si devin miscare, simtire, rasuflare si ritm. de aceea pentru mine a fost un spectacol stiut desi vizionat pentru prima data. l-am mai vazut pe Cosmin Manolescu in dans dar in contextul Gabriellei Maiorino a fost un diferit pe scena, care mi-a placut foarte mult. in dans si expresie Gabriella este incredibil de frumoasa; cuprinde prin miscare gandurile cele mai profunde si le detaliaza pe jumatatea ei de spatiu cu gratie si eleganta. intersectia dintre barbat si femeie este intotdeauna un mister iar prin dansul contemporan misterul cauta sa se incarce cu mai mult ritm si fantastic.
cand veti avea ocazia sa il vedeti, sa nu ratati momentul .

Hiromi

Hiromi Uehara.

seara trecuta in Bucuresti ne-a vizitat o zana buna. se numeste Hiromi; ea ne-a prins sufletul intr-o magie a sunetelor, sentimentelor si a optimismului. important de spus ca dincolo de geniul ei, Hiromi ne-a conectat la o sursa de energie pozitiva incredibila. am privit fascinati cum s-a dedicat momentului, pianului, partenerilor de trio si noua, celor hipnotizati de spectacol.
am citit ca s-a nascut in 1979 in Japonia si a studiat muzica clasica de la 5 ani. a cuprins jazz-ul trei ani mai tarziu si a reusit la 14 ani sa concerteze cu orchestre internationale.

Hiromi compune si canta intr-o maniera electrizanta, spumoasa, fermecatoare cu pasiune care cucereste instantaneu si cu o modestie care impune respect.
la Bucuresti a venit prin Twin Arts si a adus The Trio Project ft. Anthony Jackson & Simon Phillips - doi specialisti in instrumentele cu care insotesc pianul, rege al serii.

ps: canta intotdeauna pe un pian cu coada Yamaha
Albume: Another Mind (2003) Brain (2004) Spiral (2006) Hiromi’s Sonicbloom - Time Control (2007) Hiromi’s Sonicbloom - Beyond Standard (2008)
Albume Live Duet (Live album recorded with Chick Corea at the Tokyo Blue Note)

cum descrie Hiromi muzica pe care o compuna si ne-o daruieste: “When I play music, I realize that it really filters emotions,” (…) “I called this album Voice because I believe that people’s real voices are expressed in their emotions. It’s not something that you really say. It’s more something that you have in your heart. Maybe it’s something you haven’t said yet. Maybe you’re never going to say it. But it’s your true voice. Instrumental music is very similar. We don’t have any words or any lyrics to go with it. It’s the true voice that we don’t really put into words, but we feel it when it’s real.”

Cltoriile lui Gulliver

error

Requiem. Nu știi nimic despre mine

2011
este un spectacol de dans contemporan - update cu impresiile mai tarziu dupa ce il vad - care uneste doi dansatori experimentati din doua lumi foarte diferite: din Romania Razvan Mazilu si din Japonia Motoko Hirayama. dorinta celor doi artisti este de a exprima diferitele lor experiente de viata si dans intr-un limbaj comun de care ne vom bucura noi, spectatorii.
partitura muzicala “Requiem” este a compozitorului britanic Kerl Jenkins.
in plus este destinat strangerii de fonduri pentru Japonia - grav afectata de cutremurul din 11 Martie a.c.

update:

in ceea ce priveste dansul, coregrafia, interpretarea - mi-a placut mult tandemul cu japoneza Motoko Hirayama. cateva momente au fost extraordinare: ritm, energie, expresie. am privit dansul contemporan = seara a fost perfecta.

ceea ce m-a extras brutal din bucuria spectacolului a fost seria de expresii verbale, teatralizarea unor ganduri ale lui Razvan Mazilu, nevoia de a-mi prezenta ceva oribil din istoria personala desi alegerea ar fi putut fi de a prezenta ceva complet revelator din acelasi complex trecut. de ce s-a ales asa - este mult prea subiectiv pentru ca eu, din scaunul de spectator, sa pot judeca - dar stiu ca am simtit brutalitatea vorbelor si a tonului, ne-firescul personalului augumentat in scena si lipsa de raspuns care a acutizat manologurile fara a le fundamenta printr-un firesc al vietii de dansator/coregraf.
fara partea vorbita, ar fi fost un spectacol mai mult ca perfect.

Festival George Enescu

din pacate am reusit sa ajung la 2 concerte mari ale festivalului desi mi-as fi dorit mai multe. cele doua m-au surprins prin calitatea exceptionala a spectacolului, placerea de a ne oferi o seara memorabila si mandria de a reprezenta propriile tari in festivalul romanesc. in ambele sala a fost plina si in ciuda unui public neinstruit (aplauze in timpul concertului pe pauze, galagie in sala sau chiar mobile nesilentioase!) aplauzele au fost furtunoase si emotiile mari in fata acestor instrumentisti si dirijori celebri.

LONDON SYMPHONY ORCHESTRA
Sala Mare a Palatului
Dirijor : NIKOLAI ZNAIDER
Solist : SALEEM ABBOUD ASHKAR - pian

Program :
R. Wagner - Uvertura la “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”
L. van Beethoven - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do Major op. 15
J. Brahms - Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98

THE MARIINSKY THEATRE SYMPHONY ORCHESTRA

CORUL ACADEMIC RADIO
Sala Mare a Palatului
Dirijor : VALERY GERGIEV
Dirijorul Corului : DAN MIHAI GOIA

Program :
R. Şcedrin - Naughty Limericks
G. Enescu - Simfonia nr. 3 cu cor în Do Major op. 21
M. Mussorgsky / M. Ravel - Tablouri dintr-o expoziţie

Pina

2011
am asteptat cu nerabdare sa vad acest film pentru a intelege mai bine arta dansului contemporan, printr-o legenda: Pina Bausch (Josephine) ea s-a nascut in Germania unde a lucrat ca dansator, coregraf si regizor. felul in care a ales sa interpreteze dansul a capatat in timp un nume Tanztheater (traducere: dans expresionist).

filmul l-am vazut si nu pot sa spun ca mi-a ajuns. mi-as fi dorit mai mult despre ea nu doar sentimentele generate in cei din jur si felul in care i-a influentat; mai multe momente cu Pina si mai putin reportaj / documentar; sa ma simt in poveste desi am fost un vizitator neutru intr-un sir de emotii pastelate, inlantuite si descrise foarte pe scurt.  sa vad toate spectacolele ei  - mi-ar placea maximum! Wim Wenders a avut o tehnica superba de a ne prezenta istoria. stiu ca unora le este greu sa descifreze codul dansului contemporan dar sugerez putina deschidere catre experiment. atat e suficient pentru a intelege despre ce este vorba.

Personal Quotes

“When I first began choreographing, I never thought of it as choreography but as expressing feelings. Though every piece is different, they are all trying to get at certain things that are difficult to put into words. In the work, everything belongs to everything else — the music, the set, the movement and whatever is said. I don’t know where one thing stops and another begins, and I don’t need to analyze it. It would limit the work if I were too analytical.” (New York Times, September 29, 1985

I’m not interested in how people move, but what moves them.

Festival “Dilema Veche”

Plăcerile vieţii, Alba Iulia, ediţia I
Cetatea Alba Carolina

Vineri, 30 septembrie: concerte Sarmalele Reci şi Cargo, seara “Dilematograf” în aer liber - proiecţii TIFF 2011
Sâmbătă, 1 octombrie: Via sport - sporturi în aer liber, Cafenea Dilema Veche, Club Dilema - plăcerea lecturii, lansarea Ghidului turistic al judeţului Alba, atelier de gătit cu Mircea Dinescu, concert de muzică medievală - trupa Ad-hoc, conferinţă Cristi Puiu, concert Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius, lansare DVD Alexandru Tomescu, dans contemporan în aer liber, concerte The Mono Jacks şi Celelalte Cuvinte, vernisaj foto în aer liber, “Dilematograf” proiecţie film Cristi Puiu
Duminică, 2 octombrie: Via sport - sporturi în aer liber, Cafenea Dilema Veche, atelier de gătit, concert de muzică medievală - trupa Ad-hoc, conferinţă Andrei Pleşu,teatru - piesa “Felii” cu Ofelia Popi (premiul UNITER 2011), concerte Adi Bărar Blues Band, Toulouse Lautrec, Speack Floyd, Alexandru Andrieş.

Eu Sunt Eu/Camera 1306 [I Am Myself]

pe 24 Septembrie, orele 18.00 se intampla inca un sir de secvente. veti experimenta intimitatea in Camera 1306.

Paradoxul iubirii

am vazut aseara la Muse spectacolul lectura cu Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob, Vitalie Bichir. dramatizarea si regia: Chris Simion
evenimentul exclusivist s-a intamplat in prezenta celebrului Pascal Bruckner.
spectatorii au placut reprezentatia, sinceritatea exercitiului, gratia lui Cristi Iacob care a reusit cateva personaje exceptionale si a provocat expresie inclusiv in randul nostru. imi place cadrul ales de regizoare pentru a transmite textele eseu - altfel o misiune grea si conflictuala dupa cum ne-a marturisit emotionata.
avem un avantaj mare cu echipa D’AYA pentru ca, prin talentul lor, putem acum sa aplicam umorul in lectura personala  a concluziilor asupra fenomenului iubirii cuprinse in cartea Paradoxul Iubirii (pe care detin autograful autorului!) - ultima pe aceasta tema - lansata ieri si in Bucuresti.
am avut o seara frumoasa, plina de bucuria de a simti textele, imagina raspunsuri posibile si discuta pe indelete in acelasi ton dupa :)

ps: care va pregatiti de spectacol sa ma invitati caci mai vreau sa-l vad odata cum se potriveste dupa premiera.

Daca te nasti luni, probabil vei muri intr-o vineri

La Scena aceasta piesa care deschide multe intrebari, fixeaza uneori concluzii nerostite si ridica distractia la rang de satira. trei cupluri, trei relatii cu care te poti identifica, descrise cu umor si patima. aici se cauta marea iubire si se escaladeaza etapele clasice in numele ei: flirt, conectare, exaltare, sex si/sau dragoste, pietricica, pinguini, cearta, criza, despartire, regret, inlocuire, capat. spectacolul ne vorbeste despre ideal si compromis printr-o scena de fapt traita, simtita.
“Ideal este cand intorci spatele compromisului; compromis e atunci cand intorci
spatele idealului. Sau, altfel spus, in plan concret: cate compromisuri trebuie sa faci
pana iti atingi idealul?!…”

distributie:
Liliana Pana, Constantin Florescu, Adriana Pirvu, Gabriel Coveseanu, Mihaela Popa, Cristian Olaru
Regie: Theo Herghelegiu
Scenografie: Cristina Milea
Miscare scenica: Andreea Duta

Hotel InterContinental Bucuresti

trec adesea pe langa aceasta cladire reprezentativa a capitalei. nu i-am aruncat nicio privire curioasa pana acum cateva saptamani cand am aflat ca va gazdui un spectacol experiment Camera 1306 [I Am Myself].
are 5 stele si ne priveste mandru pasii care trec prin Piata Universitatii. intre 1968 - 1970 s-a construit si pana in 2004 a fost cea mai inalta cladire din oras. are salile de conferinta si centrul de sanatate la 80m inaltime. am citit despre el ca are la etajul 19 un apartament Imperial de 240 mp cu mobila alba din lemn de nuc, poleita cu aur si obiecte de iluminat din sticla de Murano.

are 5 stele si din partea mea pentru ca a avut deschiderea catre o zona a culturii contemporane pusa greu la incercare in acest an. camera scena mi-a placut prin culorile ei, prin spatiul bine determinat, generos sau prea stramt in functie de secventa de dans contemporan intamplata. de pe balcon am privit cu placere luminile vesele, colorate ale Bucurestiului si am monitorizat, pret de minute, efectul zgomotului orasului asupra celor doi coregrafi absorbiti de performance.
ma bucur inca pentru vizionarea de la etajul XX

Eu Sunt Eu/Camera 1306 [I Am Myself] este minunat!

felicitari Stefania Ferchedau, Catrinel Catana si Cosmin Manolescu pentru inca un proiect adus in fata noastra; Eu Sunt Eu/Camera 1306 [I Am Myself] este minunat!

mi se par insuficiente aceste cuvinte scrise in apropiere de dimineata; sunt 2 ore de cand am plecat din camera de hotel in care am vazut cateva parti si inca imi curg in minte secventele si emotiile cuprinse in ele..
acesta este un spectacol explozie de sentimente pe care le ai din momentul intrarii in Hotelul InterContinental; apogeul se declanseaza la intrarea in camera si participarea propriu-zisa; fiecare dintre cei prezenti umple spatiul performativ exact asa cum trebuie. insiruirea se intampla dupa un tipar croit pe indelete in timp real de Catrinel Catana si Cosmin Manolescu.
in ordinea vizionarii si fara a incerca sa incadrez ce am vazut, iata cum s-au aflat:
secventa 1:
007: stropire pe fata, umeri, decolteu. joaca. incepe pe balcon; expresiile noastre sunt comune - incercam sa ne integram dar e imposibil caci inevitabil simti ca participi la o intimitate pe cat de fireasca pe atat de tainica. Ei privesc orasul - apoi comunica: intre Ei poate fi vorba de dragoste sau doar o aventura? nu putem raspunde caci li se rostogolesc corpurile adunandu-ne de pe pereti, geamuri ori fotolii si grupandu-ne pe toti, spectatori & coregrafi, in apropierea patului alb. cativa suntem inclusi in miscare, unii rasfoiesc cartile de pe noptiera. intrebare: de unde ai sandalele? raspuns: nu-mi aduc aminte. nebarbierit..hmm..placut la atingere. mai mult ma intereseaza Ea si cum reuseste sa raspunda miscarilor care o leaga cu rosu de El. rostogolire. OOOOK. apoi intoarcere spre camera de zi. acolo atmosfera e diferita din cauza cearsafurilor lipsa. aici poate reusim sa fim lejeri..oricum grupul ce priveste a intrat in poveste si cauta sa patrunda, sa simta, sa se miste mai mult. ma retrag. as vrea sa privesc. nu pot caci propunerea este ferma..asa ca aleg sa schimb intentia :) cu usurinta, escaladez umarul Lui si prind formele Ei pe care le intind asupra mea. apoi imbratisarea a venit firesc. si totusi ritmul vine dinspre El prin aceleasi legaturi rosii. retragerea e simpla. revenirea in dormitor schimba felul in care privesti dansul. lumina lipsa permite orice. si totusi ORICE? da, iata ca si orice. continuarea devine antrenanta: televizor, camera de zi, balcon, alt hol si gata 1 ora.

secventa 2:
Mrs Chan in hol, Irina si largimea de pat. mirosul cearsafurilor albe. zgomot mult de la Catrinel. este evidenta lipsa intimidarii simtite la prima expunere; interactivitatea e diferita. o privesc pe Ea: exceptional solo pe balcon! El - superb dansul in pat! ce-a fost cu geamantanul? enervanta intruziunea TV si sunetul de telefon mobil interminabil. parca mi-a lipsit o convorbire la mobil sau un sms trimis in secret? :) verde, roz .. youtube si alte dependente de net - aici aveam o alta asteptare: sa interactioneze mai mult cu oricine-i online..sa scrie despre emotie, despre nervi sau palma din secventa 1 pe care nu am mentionat-o. Cosmin a prevazut un moment cu masca pe care nu-l pot descrie desi am incercat sa-l vad de-aproape, de departe, din lateral..din cat mai multe unghiuri caci acesta este un parcurs recomandat: schimbarea locului de vizionare (sfat pentru cei care vor merge pe 13 august) grupul privitorilor analizeaza zambind de placere contextul celor doua personalitati: Ea si El sunt in camera de hotel. jocurile si limitarile pe care mobilierul, zidurile, luminile si sunetul le impun. cadenta ne zapaceste :) lumina e puternica in baie si pe hol. 1 ora s-a incheiat fara sa simt minutele.

secventa 3:
panglica rosie revine. mirosul e prea puternic. masaj. palme. nici urma de emotie - am intentia de a interveni mai mult, cu scenarii in minte proiectate pe primele doua secvente. daca sa? mai bine nu..mai bine sa curga in firescul repetitiilor. mainile, picioarele, noduri, cearsafuri albe, miscare, expresie si privire, cadenta legaturilor scapate de sub control. Ea raspunde cu pertinenta pe balcon. manusi de box. o serie de miscari fluide, limbaj corporal comun, imbratisare, scandarile poporului excitat de Bute, muzica, TNB inabusit de noapte. lumini, fara lumini. lumanari aprinse si parfumuri arse. TV, FB - expunere. declaratie. prima data…dans pentru cineva? amintiri. sentimente. ganduri - raspunsuri. multumiri, gheata, cico&altele. de ce? unde merg? privitorul se intoarce? vorbim si despre politica, idealuri, viitor. vorbim putin si despre cum a fost si despre cum ne-am simtit. felicitari! noapte buna.

bonus a fost un cico cu echipa: Stefania, Catrinel si Cosmin - pe care ii admir pentru toate eforturile de a pregati, lucra si prezenta acest proiect mai mult ca perfect :)

ps: cele scrise nu sunt decat mici interpretari personale care nu pot construi adevaratul experiment al spectacolului. participarea la el va dovedi cat de putin am scris. am convingerea ca la nivel international va rasuna ceea ce noi aseara am vizionat in Bucuresti. cu nerabdare pana la urmatoarea reprezentatie,

Eu care sunt Eu.

A Summer Night Concert

cu Luiza Zan, Mircea Tiberian si Eddie Neumann

Mircea Tiberian - pianist si compozitor de jazz. traieste la Bucuresti unde a infiintat sectia de jazz (Universitatea de Muzica) - vine din Cluj via Sibiu. aseara ne-a intretinut cu ritmuri calde, intrerupte cu gratie de vocea Luizei si saxofonul manuit genial de Eddie; un trio care cu placere a daruit experienta sa publicului ascultator si mai ales neascultator.
sunt o admiratoare a talentului Luizei de cativa ani deja :) asa ca placerea e foarte mare cand o revad pe scena, mai ales la drum de seara cu vreme calduta & vant lenes.

ps: in Green Hours toate-s la fel cum le-am lasat; terasa reorganizata, lumea multa si vorbitoare iar personalul dragut. putin stres cu rezervarile :) dar totul rezolvat cu pace.

Camera 1306 [I Am Myself]

eu il cunosc drept Eu sunt Eu si voi scrie in curand despre spectacol.

are o rezonanta aparte numele cu care am aflat proiectul: poate fi o declaratie ferma, poate fi o dorinta, cineva poate interpreta a fi o intrebare sau o vorba aruncata fara sens. imi place ca numele impune din start introspectie si nevoie de a intelege referinta. ca urmare vizionarea acestui spectacol devine foarte importanta pentru cei care apreciaza dansul contemporan, expresia si experimentul. spatiul de expunere este intr-o camera de hotel. durata este de 12 ore - maraton pentru cei doi dansatori - si accesul se face din ora in ora cu exceptia finalului care este putin diferit. practic 10 ture de spectatori intr-un numar intim: 6. mi-as fi dorit sa fiu spectator continuu dar mi-am dat seama intr-una din repetitiile cu public ca astfel as deveni o a treia entitate in performance-ul celor doi.

ps: interactiunea este inevitabila :)
9 iulie, Hotel InterContinental: premiera - orele 4 pm - 4 am

alte spectacole: 13 august, 24 septembrie.

accesul se face pe baza rezervarii (plata in avans on line o recomand)
Camera 1306 [I Am Myself]
concept: Cosmin Manolescu
coregrafie & interpretare: Catrinel Catană & Cosmin Manolescu
management & comunicare: Ștefania Ferchedău
producători: Fundația Gabriela Tudor & Centrul Național al Dansului București
partener asociat: Hotel InterContinental București
cu sprijinul: Cullberg Ballet (Stockholm) și Asociația 4Culture (București) în cadrul Wild Cards – Jardin d’Europe, Centrul de Cultura “George Apostu” (Bacău)
Spectacolul poate include interacțiune cu publicul prezent și nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.
Acces public: se face la fiecare oră exclusiv pe bază de rezervare cu cel puțin o zi înainte de fiecare spectacol programat, la serial.paradise@artsf.ro, telefon 0740 300 124 sau Facebook – Eu sunt Eu.

Femei pe Matasari

incepe astazi si este un eveniment experiment; vreau sa vad cum se intampla si ce atmosfera se construieste in jurul unui spatiu cu faima exclusiv sexuala :) la ora 8 deschiderea va fi printr-o conferinta urmata de o prezentare de moda: “Regasire”, semnata de Wilhelmina Arz.
dupa expozitia foto a lui Alex Galmeanu “Proiect 112″ urmeaza o altfel de socializare prin DJ Matze.

sambata incepe la ora 11.30 cu un workshop despre vizibilitatea femeii; vor urma altele care incadreaza rolul nostru la serviciu, acasa, in pat, in sine. in paralel vom vedea balet in strada, teatru prin Passe Partout Dan Puric (ii ador!) Tango in strada, pian mangaiat de Alexandrina Hristov. pe seara concerte (neaparat vreau sa vad Biluna si Vita de Vie) noaptea se va derula impreuna cu Nek.

duminica: lecturi urbane si cafea, voluntariat si animalute, fotbal in strada, povesti spuse de barbati despre femei, biciclete si proiectii de film.

pentru toti cei care nu au rabdare si vor puncta doar, sa nu uite o amintire de luat acasa din bazar si biblioteca vie.
program si alte detalii se afla aici.

ne vedem pe Matasari, nr 17 - ma recunoasteti dupa zambet :)

SUPERGABRIELA

2011
spectacol dedicat memoriei Gabrielei Tudor
www.gabrielatudor.ro

spectacolul de aseara (Sala Atelier, TNB) a inceput cu dreams.land (2007) si s-a incheiat cu superGabriela (2010) secvente video aici
inceputul a fost exceptional. foarte direct a transpus publicul, introdus in sala pe rand, cu grija si pasi de dans, intr-o lume fantastica descrisa prin expresivitatea primara a corpului de femeie imbratisat de propriile emotii, dezlantuit de trairi pasionale, sentimente intense si ritm seducator. dialogul celor doua personaje interpretate cu talent de Camille Mutel si Litsa Kiousi depaseste capacitatea de receptie a spectatorului, care isi va explica abia la final sau multe ore dupa, relatia coregrafica dintre dansatori, public si scenografie.
a doua parte imi este imposibil sa o pot descrie pentru ca nu ne apartine noua ci eternitatii.

“dreams.land”
concept si directie artistica: Cosmin Manolescu
consultant artistic: Gabriela Tudor
interpreti: Litsa Kiousi si Camille Mutel
lumini originale: Lutz Deppe

“superGabriela” (premiera in Romania)
coregrafie si interpretare: Cosmin Manolescu
lumini: Catalin Nicolescu
producator: Fundatia Gabriela Tudor

6 mai: harta corpului

este un proiect nou de dans contemporan, prezentat vineri seara, 6 Mai.
Harta corpului s-a desfasurat cu emotii in fata publicului; atmosfera a fost vesela, energica, semidezbracata, semiluminata, cu sentimente ale dansatorilor expuse spre bucuria noastra. au facut impreuna un spectacol frumos, dedicat Zilei Internationale a Dansului.
Concept: Cosmin Manolescu
Cu: Irina Alexa Banea, Ana Coltatu, Mihai Dragomir, Bogdan Draganescu, Erzsébet Gazdag, Ioana Hudita, Cristina Lilienfeld, Cristian Nanculescu, Mihaela Pegulescu, Alina Porumboiu, Maria Toader, Mihai Tutu

Regizor tehnic: Cristian Puscaciu
Lumini: Alexandru Macrinici
Sunet: Alexandru Petrescu
Tehnic: Alexandru Andrei, Marian Precup
Management si comunicare: Stefania Ferchedau, artsf
Compania Paradis Serial, serial.paradise@artsf.ro

“6 mai: harta corpului” este un proiect artistic produs de ArCuB si conceput de Compania Paradis Serial / Fundatia Gabriela Tudor in cadrul programului Dans.Acces initiat in 1998 de Gabriela Tudor.

Raoul

la TNB timp de trei zile s-a prezentat un spectacol senzational: Raoul.
James Thierree (35 ani) a jucat rolul principal, a regizat si a beneficiat de un decor inteligent care a ridicat spectacolul catre perfect: teatru, pantomima, dans, iluzionism.
muzica (si mai ales adaptarea la Romania printr-un pasaj sonor exceptional) ne-a transpus intr-o dimensiune personala, prin care cel putin odata am trecut fiecare dintre noi. personajele desprinse din natura care vin in vizita in spatiul intim al actorului sunt savuroase, puternice, delicate si expresive. interactiunea lui cu decorul, cu el insusi si cu sala mi-a produs emotii peste emotii din ce in ce mai frumoase spre care inca ma intorc. geniala oferta lui James si felul in care ne-a prezentat-o.