Archive for the 'Chestii' Category

stiinta si societate - de citit cu atentie

citeste aici
un extras mai jos:
Concluzia cea mai importantă a analizelor noastre empirice este că societatea românească actuală dispune de:
- unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifică a publicului în context european: doar 1 din 7 români dispune de o cultură științifică consolidată şi activă;
- unul dintre cele mai înalte niveluri din Europa ale credinţelor şi practicilor religioase, și un nivel ridicat de credință în vizibilitatea intervențiilor supranaturale: precum miracolele sau oamenii posedați de diavol;
- unul dintre cele mai înalte niveluri din Europa ale încrederii în para- și pseudo-științe, precum horoscopul, precum și o acceptare ridicată a superstițiilor;
- un nivel ridicat al atitudinilor pozitive fată de stiintă şi față de dezvoltările ei (circa 1 din 2 români declară sprijin puternic şi pragmatic cercetărilor științifice); totuși, aceste atitudini sunt prea puțin bazate pe cunoaștere şi pe adeziunea în cunoștință de cauză la metodele, valorile şi realizările știinţei.
- 40% dintre români consideră că zodia în care suntem născuti ne influentează „mult” sau „foarte mult” personalitatea.

Java 4-ever

Microsoft .NET vs Java - trailer

Iluzie Si Realitate - Documentar

stiati ca..

viata dupa moarte e doar o iluzie? iata sa cercetarile stiintifice identifica cauzele experientelor din pragul mortii care nu sunt metafizice sau dovezi ale unei lumi de dincolo ci o reactie involuntara a creierului. articolul e pe doctorating.ro. logica ma readuce la convingerea ca ar trebui sa ne vedem de viata noastra prezenta (= care se intampla acum, in acest moment) si nu de aberatiile privind halul in care alte vieti traite ne-ar putea afecta. SF-ul e frumos sa ramana in carti si filme.

tot aici am citit ca de anul viitor va exista pe piata un test sangvin care detecteaza cancerul inainte cu 6 ani de formarea tumorilor.

umbla pe net

Specialisti din intreaga lume (care sunt nu stiu :) ) au cercetat zeci de ani fiecare particica a vietii noastre si au ajuns la concluzia ca nu doar “genele bune” ne tin sanatosi pana la 100 de ani, ci si cateva alte mici obiceiuri.
Afla care sunt acestea!

01.
Mananca mai multa coaja de paine!
Ea contine de pana la opt ori mai multa lizina, antioxidant care lupta impotriva cancerului, decat miezul.

02.
Fa sport cu greutati!
Universitatea Michigan a demonstrat ca barbatii care fac antrenament de forta regulat si-au scazut cu opt puncte presiunea diastolica. Indeajuns pentru a reduce cu 40% riscul de atac cerebral si cu 15% pe cel de infarct!

03.
Liber la ulei de masline si otet!
Pune in salata sau in mancare oricat vrei! Cu ajutorul lor vei reduce riscul de cancer, imbatranirea prematura, obezitatea si diabetul.

04.
Ia un supliment de magneziu zilnic.
Vei fi cu 40% mai putin predispus la deces produs de orice fel de afectiune fizica.

05.
Bea opt pahare de apa pe zi, spun cei de la Universitatea Loma Linda.
Specialistii au descoperit ca “bautorii de apa” sunt cu 55% mai putin predispusi imbolnavirilor de orice natura.

06.
Mananca zilnic un grepfruit rosu si, pe cat de des posibil, fructe de padure.
Aminoacizii si antioxidantii din ele te vor ajuta sa previi cancerul si bolile mentale.

07.
Razi mai mult!
Alege o comedie, in locul unui film de actiune sau horror, deoarece o ora de ras iti relaxeaza corpul si mintea indeajuns incat sa se regenereze dupa atacurile de stres.

08.
Casatoreste-te!
Contrar multora care vad viata de familie un iad, specialistii au demonstrat ca persoanele casatorite au o rata de deces mult mai apropiata de parametrii normali, decat cei care au ales burlacia! Prin urmare, datorita confortului psihic si protectiei partenerului de viata, casatoritii traiesc mai mult.

09.
Nu mai duce boala pe picioare!
Cei care isi pun sanatatea pe locul doi si nu se menajeaza in perioada cronica a unei raceli sau altei boli sunt de doua ori mai predispusi la atacuri de cord fatale si la complicatii serioase ale afectiunilor. Daca esti racit, ramai in pat!

10.
Savureaza doua cesti de cafea pe zi, daca vrei sa previi cu pana la 55% aparitia infarctului sau a bolilor cardiovasculare.

11.
Stinge focul din stomac!
Daca suferi des de usturimi in piept, mergi la medic si trateaza-te. Aceste arsuri slabesc puterea inimii, spun specialistii de la International Journal of Cardiology.

12.
Parfumeaza-ti dormitorul cu iasomie sau trandafir, pentru a avea un somn linistit.
Cei care nu se odihnesc corespunzator sunt mult mai predispusi bolilor de inima, mentale si diabet.

13.
Nu sari de trei pahare de alcool pe zi.
Expertii de la Harvard spun ca aceasta este reteta ideala pentru o sanatate curata.

14.
Mananca cinci portii de legume si fructe pe zi.
Sanatatea ta va fi intacta chiar si la varsta de 100 de ani!

15.
Oamenii stresati traiesc cu 20 de ani mai putin decat un om cu o stare psihica normala.
Daca adaugam si fumatul la aceasta formula ne putem explica de ce foarte multi oameni sufera decese premature.

16.
Nu te mai stresa la munca!
70% dintre sinucigasi au ales sa-si ia viata din cauza stresului de la serviciu.
Alege sa fii calm si sa nu iei problemele de lucru acasa. Astfel te vei feri de multe boli mentale.

17.
Fa miscare in aer liber si ia-ti un catel care sa te motiveze!
Vei reduce orice forma de depresie pana la 100%, iar corpul tau se va simti cu 50% mai bine!

18.
Mananca ciocolata neagra, chiar daca esti la regim.
Nu va avea efect negativ asupra dietei tale, iar partea buna este ca patru grame de cacao sporesc eficacitatea inimii cu 33%!

19.
Bea ceai de menta !
Contine antioxidanti puternici care reduc cu 60% inflamatiile organelor si previn aparitia diabetului.

20.
O ora de somn la pranz face minuni pentru trup si suflet.
Efectul lui este imediat, iar remediu pentru boli sau afectiuni mai bun decat somnul nu exista!

21.
Renunta la fumat!
Un pachet de tigari fumat zilnic, timp de 10 ani, iti reduce viata la jumatate

un alt sir de cautare

ma distreaza sa ma uit prin ce cautari pe google sau alte motoare s-a ajuns la blog:
- smarandache
- viata de liceu
- si liliacul a inflorit
- orasul animalelor parcul tineretului
:)

genial!!!

I love Seinfeld!! :))))))))))

nu am gasit varianta la rezolutie mai mica.

sir de căutare

cand ne-am zarit imbratisarea
cind ne-am zarit, aerul dintre noi
undeva . . . candva . . . ai sa simti. . . ai stiut sa minti ! . . . nu’i asa ?!
hiperecogen
:)

ps: prin aceste cuvinte scrise in google in ultimele 24 de ore s-a ajuns aici!

de ce telefonul mobil da dependenta?

nu doar celui care este sunat si pentru care semnalul sonor de apel nou devine sursa de stres pentru ca trebuie atunci indiferent de actiune sa raspunda.
ci si celui care suna si nu poate rezista intrebarii: de ce nu raspunde? sa mai sun odata.
nu ar fi trebuit sa controlam noi telefonul mobil? ok il aud dar nu pot raspunde in acest moment..insa sigur revin cu telefonul mai tarziu, nu e cazul sa ne stresam din pricina unui apel pierdut.
ieri am vazut in jur tot felul de nervi generati de telefoanele mobile..

unde ai emigra?

daca maine ai putea, in ce tara ai emigra?
in sensul de calitate pentru viata de zi cu zi.
am deja 2 voturi pentru Spania si 1 pentru Londra.

nu ma mir

am experimentat azi ce inseamna sa ai la dispozitie stilista, make-up artist si fotograf profesionist. am mai vrut sa scriu despre asta dar nu am avut timp: nu degeaba pitzi-le sunt razna ci pentru ca ele platesc multi bani, pentru a misuna in jur zeci de persoane ce au un singur scop - sa le faca sa arate perfect.
un machiaj profesionist te schimba in totalitate. o coafura bine realizata iti modifica chiar si tie tonusul iar un fotograf care te ia in primire te face cu adevarat sa te simti centrul universului. iar cand asa o arzi mai toata ziua - pe la sedinte foto si evenimente - nu ai cum sa nu dezvolti bolile vizibile in tabloide.
restul e can can :)

cine poate?

Einstein: “Noi nu ştim ce este esenţial în propria existenţă, iar altuia nu trebuie să-i pese pentru asta.
Ce ştie un peşte despre apa în care înoată întreaga lui viaţă?”

cine poate defini esentialul in propria existenta? este descriptibil?

sinonime

pentru “A face dragoste”:

A atenta cu smârdanul la clocitoare.
A duce busteanul la castor.
A baga hiriboiu in sovârnoaga.
A baga lebarul în traista.
A da la crete.
A baga osul in ciorba.
A codosi.
A parca shorloboanca.
A face o memeaca.
A baga milogu-n traista.
A sparge scoica-n doua.
A baga soseta pe clanta.
A largi pestera.
A subtia smantana.
A canta la cimpoiul cu bile.
A impinge molozul la deal.
A babardi.
A fucula.
A baga-o intre ghilimele.
A burdusi.
A da la pispirica.
A da cu fruntea-n buric.
A face dârla-dârla.
A trece postalionul prin stramtoare.
A face buru buru.
A pierde morcovul in padure.

dincolo de hazliul expresiilor imi pare tare rau pentru multele cuvinte autentice pe care le pierdem…

fermeca-ti-as mintile!

mi-a spus azi cineva ca se simte fermecat. da nu fermecat de sarmul vreunei alte persoane ci precum in povesti, cu vraji si blesteme. am mai auzit istoria asta demult, in tinerete ca sa zic asa, cand mai toata lumea era conectata la citit in cafea, datu-n carti si rasfiratul bobilor doar pentru a afla mai multe despre viitorul apropiat. recunosc distractia e garantata, dar ce te faci cu cei care cred in aceste predictii de boabe sau cei care se simt efectiv apasati de “farmece”…cum sa-i ajuti?

voi ce credeti despre ele?

Ego - The False Center

mi-a dat Some acest link catre o alta filosofie despre cum sa traim pe planeta Pamant - care este! despre cum sufletul poate exista in afara propriului ego.
cel putin pentru ca Some se simte influentat e suficient ca sa pun mana deseara sa citesc.

acorda rating doctorului tau!

www.doctorating.ro

cum vi se pare? practic aveti un loc, accesibil pe net, unde sa va spuneti parerea despre cum v-ati simtit in dificila calitate de pacient: cum ati fost tratati? cum v-ati fi dorit sa fiti tratati? si alte intrebari/raspunsuri despre domeniul deosebit de complicat al sistemului medical romanesc.
mie imi place site-ul si cred ca si-au propus o misiune grea insa care poate schimba sistemul.
astept si parerile voastre dupa vizitare!

Welcome to the 21st Century

Our communication - Wireless
Our phones - Cordless
Our cooking - Fireless
Our food - Fatless
Our Sweets - Sugarless
Our labor - Effortless
Our relations - Fruitless
Our attitude - Careless
Our feelings - Heartless
Our politics - Shameless
Our education - Worthless
Our Mistakes - Countless
Our arguments - Baseless
Our youth - Jobless
Our Ladies - Topless
Our Boss - Brainless
Our Jobs - Thankless
Our Needs - Endless
Our situation - Hopeless
Our Salaries - Less and less

ah…m-a cautat Richard Hammond

BBC a difuzat ieri Top Gear, filmat in septembrie pe Transfagarasan.
sunt de acord cu Clarkson: This is the best road in the world!
imi aduc aminte cateva stiri de la momentul respectiv in care se pare ca au fost probleme cu autoritatile, ceea ce mi se pare absurd si prostesc…cum numai niste functionari publici romani mai pot “functiona”.
cele trei masini: Aston Martin DBS Volante, Ferrari California si Lamborghini Gallardo Spider.

detalii pe topgear.ro

ps: noi se pare ca peste 6 luni vom vedea emisiunea :(

make your actions reflect your words!

ym

parerea mea e ca noul Yahoo! Messenger 9 nu e ok.
mie de cand l-am pus imi da numai erori.
l-am reinstalat cu greu de doua ori si tot nu ma multumeste.
voi aveti versiunea 9 si e la fel de a-ne-voioasa?

pufica instanta