30 august 2009
“chiar si lenevitul are o limita” imi spun toate simturile amortite.
aveam nevoie de niste spatiu sa respir, dorm, mananc; l-am luat in weekend. dupa 2 zile de relaxare pura, fara griji (au incercat un asediu dar le-am alungat), fara planuri, fara ganduri, fara deplasari lungi, ma aflu azi explodand energie. semn ca bateriile s-au incarcat pentru urmatoarea saptamana.
imi imaginez 7 zile in care sa nu am absolut nimica de facut..probabil ca mi-as gasi vreo preocupare intr-o zona ori alta caci nu pot intelege lenevitul pe mai mult de doua zile. e ca si cand as intra de buna-voie in coma. pur si simplu nu mi se potriveste; imi trebuie macar o carte, o muzica, un film, un ceva la care sa lucrez caci doar sa stau si sa lenevesc…nu-mi prieste
2000, revedere.
un film care contine si niste contributie/prezenta a prietenului Bono (U2)
muzica adesea e cantata de trupa mea preferata.
este vorba despre secrete, nebunie cu acte si iubire; felul in care te conduce si de ce ne este necesara precum aerul de-l respiram. imi place cum e filmat, imi plac personajele si dialogurile, cum se invart toate intre poceala mintii, ratiune, sens, adevar, minciuna,
Jeremy Davies, Milla Jovovich, Mel Gibson si un film de privit cu ochii deschisi.
2006
mi-a placut ideea. 18 ani de infertilitate si cum ne-ar putea afecta.
o lume a anului 2027 in care dementa creeaza cursul zilei, depresia este o stare naturala si violenta te pandeste la fiecare pas. o speranta intr-o lume mai buna aduce motivatia care conduce niste oameni spre revolta, lupta si sacrificiu. m-a distrat un personaj cheie in rezolvarea problemelor, tiganca Marichka ce vorbeste romaneste, jucata de Oana Pellea. prezenta multpreaiubitului Clive Owen m-a impresionat poate pentru ca sunt eu sensibila la accentul lui britanico-seducator.
nu m-am dus acolo pt vocea Madonnei.
am platit 160 Ron ca sa vad un spectacol al unui artist celebru. asta am primit: dansuri exceptionale, complicate, costume spectaculoase, mixuri muzicale gandite sa sustina regia concertului, proiectii dementiale si un miez de energie blonda (de 51 de ani) care pe tocuri de 12 cm a rupt podeaua scenei in ‘enshpe bucati. poate e o calitate a domnisoarelor micute de statura :))) sau poate are pur si simplu talent la scalambait si-i place sa pozeze. mai stiu un caz aici de fata
publicul a fost rece pana la tributul Michael Jackson. atunci a explodat aplaudand coregrafia inspirata. dupa care iarasi s-a potolit. momentul adresat minoritatilor a fost mai degraba huiduit. majoritatea in jurul meu asteptau sa auda ceva muzici din anii ‘80 dar au primit remixuri, intr-adevar fine si speciale. “Like a Prayer” pe ritm house chiar si pe mine m-a zapacit. admir aplombul ei, mi-a parut rau ca publicul nu a vibrat si cred ca pentru un show 180 grade azvarlit intr-un parc rudimentar amenajat, trupa s-a prezentat bine.
organizarea: pentru cei care au fost in zona A a fost deosebit de frustrant am platit bani ca sa vad un spectacol si am primit o tona de pamant ridicat la ceruri de propriile talpi si o aglomeratie infernala. de la cei 153 cm ai mei a fost cam catre lesin. nu m-am putut misca fara sa aud diverse comentarii grotesti avand in vedere situatia. imi venea sa impart pumni si picioare imprejur. intr-un final m-am asezat langa un grup care s-a distrat mult pe seama faptului ca faceam eforturi sa vad ecranul de langa scena (sa privesc scena a ramas un vis neimplinit). macar nu ma injurau pt ca imi permiteam sa ma ridic pe varfuri. a fost imposibil sa-mi cumpar o bautura si multumesc divinitatii ca nu am avut nevoie de toaleta, pt ca nu stiu ce ma faceam.
am in plamani toate fecalele animalelor care au trecut prin parcul Izvor in ultimii 10 ani. ma doare gatul si nu de la cantat.
ma doare spatele si nu de la dansat.
trist si imi propun sa nu mai particip la asemenea dure experimente, pe banii mei, pe organismul meu, pe timpul meu.
luni am aflat de un mic proiect pus la cale de Maria Baroncea, Iuliana Stoianescu, Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Florin Flueras. Producatori: AFCN, CNDB.
pentru voi nu inseamna mare lucru numele si initialele de mai sus pe scurt e vorba de o cooperativa performativa care ne invita la un atelier de activitati artistice in perioada 25 august - 10 septembrie.
este despre miscare, experiment, activitate si reactie, interactivitate in spatiul performativ.
locul faptei: sala ronda din CNDB.
aseara am fost la prima intrunire din acest proiect.
inceputul a avut legatura cu rugaciunea. cu totii ne-am intalnit intr-un fel sau altul cu aceasta cutuma religioasa. are sens in momentele cele mai grele din viata; reprezinta forma in care prezentam doleanta divinitatii. nu intru intr-o polemica pe acest subiect pentru ca ma depaseste.
personal mi-am propus sa incep prin a ma detasa de spatiu si a spune, in gand, repetitiv, o rugaciune pe care o cunosc. efectul a fost o trecere succesiva prin stari contradictorii: pentru inceput am avut nevoie de un motiv pentru care sa ma rog. dupa aflarea lui mi-am dat seama ca poate nu ar trebui sa ma rog pentru asta caci pe lume altele-s mai grozave; de aici am pornit un dialog interior: am vreo importanta? merit sa ma rog pentru ceva si mai ales de ce o fac? este suficienta motivatia sau e doar usor sa apelezi la rugaciune mai degraba ca un sprijin psihic? exista efect? sentimentul ca sunt insignifianta m-a coplesit dintr-o data si mi-a permis sa retranspun dialogul din perspectiva micimii mele. a urmat deschiderea, accesul catre Divin, placerea de a fi parte dintr-un sistem religios in care cu totii avem drepturi egale in fata lui Dumnezeu si beneficiem, teoretic, de intregul suport spiritual. s-a incheiat brusc si intoarcerea intre cei din jur a fost pe cat de rapida pe atat de stranie. abia acum am timp sa refac parcursul acestui moment si sa ma opresc intr-o stare ori alta.
a doua propunere a venit manusa: somn
a treia a fost insa spectaculoasa pentru mine, dupa 3 luni de pauza la dansuri. am pregatit un “produs” instant, indiferent de coordonarea cooperativilor mentionati mai sus. ei au fost spectatorii de aceasta data.
in spatiul performativ nu am avut reguli. si ce crezi ca s-a intamplat? cei 9 implicati ne-am propus diverse: astfel fiecare a introdus o dorinta, o nevoie, un experiment, o sugestie de abordare a momentului care nu a avut rigoarea de a fi doar dans, teatru sau spectacol standard. am intrat in spatiul performativ si s-au intamplat toate simultan: practic o explozie de emotii, nevoi, sugestii, acte teatrale pe temele stabilite initial, intr-o forma catre spectatori apoi capatand sens de sine statator si acumulandu-ne individualitatile spre interesul fenomenului performativ. practic ne-a preluat un ceva care s-a creeat si re-creeat continuu spre deliciul celor care priveau si placerea celor care functionau inlauntru.
de fapt seara se simte ca vine toamna, bine-mi pare, sa punem o muratura oare? gogonele si gogosari, varza inghesuita in ardei…:) bunatati sa tot mai vrei.
am ajuns la Vadu sambata. au fost ok atmosfera, plaja, imprejurimile, linistea; m-au pocnit direct in portofel preturile de la o oarecare cherhana. parca 15 lei pe ciorba de peste e prea mult chiar si pentru o impatimita ca mine. si nici macar nu era fiertura de peste ci o ciorba de legume ajustata cu niste capete de peste. zarganul gustos dar si el scump: 40 ron.
sambata seara in Vama Veche era haos dar nu in sensul bun ci in acela cu coada la masinaria de box si saorma, cu preturile cele mari la toate, cu toalete din ce in ce mai oribile plus oameni tot mai nepotriviti. poate pt ca in august isi ia poporul liber si prefera localitatea unde totul e posibil
aglomeratie, vant care mi-a pocit cheful de plaja, nisip foarte murdar, aglomeratie. apa marii insa a fost foarte calda si m-am balacit valurile au fost mari si compania placuta
fuse vara dar se cam duse.
pufica cea cu dor de iunie.
Once upon a time, a woman was picking up firewood. She came upon a poisonous snake frozen in the snow. She took the snake home and nursed it back to health. One day the snake bit her on the cheek. As she lay dying, she asked the snake, “Why have… you done this to me?” And the snake answered, “Look, bitch, you knew I was a snake.”
intalnirile cu U2 si Londra, doua mari placeri pentru mine, ma fac sa ma simt inca destul de extrasa din rutina spre care m-am intors. la Uzina e la fel cum am lasat. dar asta nu e o surpriza
ma straduiesc sa ma adaptez unui alt parcurs al zilelor; nu e greu pentru ca ma simt bine cand fac asta. am de revazut multa lume si ma concentrez sa-mi iasa toate intrunirile…e o promisiune de care ma voi tine
altfel simt ca a trecut vara, seara cand se lasa racoare.
septembrie se grabeste sa ne anunte diverse: criza financiara, noiembrie, sarbatori de iarna. asa repede mai trece un an peste noi.
spor de weekend va doresc!
este un oras plin din deplasarea noastra, ne-au ramas foarte putine ore pentru oras, daca raportez la tot ceea ce ofera unui turist. vremea a fost superba, nu ne-a plouat iar duminica pot spune ca a fost chiar foarte cald. vineri am ajuns seara. vremea racoroasa catre rece pentru ca am pus hanoracul in functiune. am venit cu un autocar in Londra de la aeroportul Luton si am putut viziona una alta. oprirea a fost la Hyde Park Corner de unde la pas, in lumina de apus, ne-am invartit pe langa ziduri cu istorie, in jurul unor case impunatoare, austere, pe trotuare nepopulate. asta pana cand am ajuns la Victoria unde am luat cunostinta cu Underground-ul londonez. este foarte bine pus la punct si semnalizat. ne-am oprit la Turnham Green de unde am mers inapoi pe jos pana la Barons Court. acolo, intr-un cartier frumos asezat pe colina, locuieste gazda noastra, Claudiu. super plimbare in miez de noapte si zeci de detalii despre ce si cum in Londra.
seara s-a lasat cu vorba lunga. sambata dimineata am plecat spre Westminster si am luat la talpa jur imprejurul palatului Buckingham si al manastirii Abbey, podul pana la Aquarium, unde am intrat spre vizionarea timp de 2 ore a pestilor de toate felurile. rechinii ne-au placut cel mai mult dar si alte vietuitoare ciudate si frumoase ale lumii subacvatice imediat dupa am plecat spre Wembley la concert
la intoarcere metroul era deviat si am ajuns pana la Hammersmith de unde am mers pe jos pana acasa. norocul meu ca ma orientez bine in spatiu Claudiu ne astepta cu o alta surpriza: sampanie si stridii. foarte bune! am luat acasa in Ro cochiile din care am consumat delicatesiunea. duminica
am luat la pas malurile Tamisei. intre a vizita in muzee si a vizita pe-afara am preferat pasul usor, cu opriri dupa chef. am vazut cam totul pe ambele maluri intre Westminster si Tower Gateway. ceea ce este mult. am mancat la un restaurant grecesc pe malul baltii bunatati si un vin rosu delicios. am facut zeci de poze dar care nu pot reda ce simti la prima intalnire cu Londra sunt sigura ca imi trebuie macar o saptamana pentru aprofundarea centrului orasului. as da o tura si pe-afara in jurul orasului sa vad mai bine cum e viata de mare britanic. pe seara tarziu am vazut si 2 filme: sky HD pe un sistem audio video impresionant luni
dimineata ne-am trezit si imediat dupa micul dejun am plecat in Hyde Park. acolo am lenevit pe sezlong la malul lacului, cu pasari de toate felurile si copaci batrani. apoi plimbare in imensul parc, iarasi leneveala pe iarba si iarasi placerea de a simti natura din mijlocul metropolei. cateva ture pe Oxford Street si retragerea spre aeroport cu trenul. care a fost deasemenea placuta si rapida.
un oras care desi este inghesuit, te lasa sa te misti cum poftesti dar te retine la fiecare colt de strada prin povesti, emotii, culori, arhitectura si istorie.
pufica nerevenita!
si ultima piesa din concertul de sambata!
preferata mea de pe “No line on the Horizon”!
15 august 2009 a fost cea mai frumoasa seara din viata mea
visul devenit realitate impreuna cu un bonus neprevazut! Let me in the sound!
A FOST THE CONCERTUL
plimbarea in capitala Londrei o povestesc cand ma mai adun.
concertul este subiectul principal.
stadionul: Wembley este o bijuterie; organizare perfecta, mancare si bautura din belsug..foarte rar se formau cozi, terase de lenevit daca ai chef, toalete perfect dotate, indicatoare si personal amabil peste tot. accesul in stadion si din stadion s-a facut fara aglomerarile obositoare de la noi, cu pace si veselie.
am ajuns pe la 5 odata cu un mare flux de oameni imbracati aproape toti cu tricouri pe care U2 aparea intruna: erau de la concerte vechi, de la momente importante din istoria trupei sau cele cu design actual, puse in vanzare langa si in stadion. eu m-am pregatit in sensul asta si am produs de-acasa doua bucati tricouri de culoare albastru inchis cu branding fata: “Let me in the sound” si spate logo de concert. ne-au intrebat pe-acolo de unde le avem pentru ca am fost unici si foarte vizibili btw raman datoare prietenilor pt ajutor.
ma gandeam ca fiind al doilea concert consecutiv va fi ceva mai putina lume. aiurea! a fost plin; treptat un ocean de fani forfotea in asteptarea trupei. s-au asezat in jurul scenei. asemenea miscari de trupe am mai vazut in LOR :))) si nu ma asteptam sa fie asa un moment coplesitor in realitate. din tribuna s-a vazut perfect! s-au facut valuri ca la meciuri inainte de inceperea concertului si deja toti erau prea acolo.
a fost un spectacol demential: scena SF, lumini, proiectii si U2 cu un sunet perfect si implicare totala.
domnii nu s-au menajat nicio clipa si au dat ce este mai bun din ei unui public vrajit, absorbit in fiecare dintre miscarile lor. un simplu gest lansat de unul dintre rockerii de pe scena era preluat de oceanul de oameni si lansat in aer unde se transforma in pura electricitate. de cate ori se auzeau chitarile simteam ca tremur de placere! de cate ori il auzeam pe Larry lovind tobele simteam ca imi explodeaza inima, de cate ori il auzeam pe Bono, simteam ca mi se sparge mintea in bucatele pe care nici nu ma intereseaza sa le mai adun! mi-am lasat mintile, inima si sentimentele pe Wembley…gasitorului recompensa
furnicaturi, adrenalina, piese celebre, piese noi, mesaj umanitar, U2 timp de mai bine de 2 ore; au avut doua bisuri: “With or without you” si “Moment of surrender” pe care io o tot asteptam Vertigo a fost un moment total in spectacol!
am iesit cu emotiile consumate!
un concert U2 este o experienta unica. iti produce un standard pe care foarte greu va putea altcineva sa-l egaleze. pe langa faptul ca am o multime de amintiri legate de piesele din anii ‘80 si ca iubesc absolut toate cantecele de pe “All that you can’t leave behind” noul album are cateva povesti ceva mai linistite insa pline de sensuri. e de savurat pe chill recunosc si au adus in show un echilibru fata de..stilul din “Vertigo” de exemplu!
cateodata e mai bine sa te opresti.
poate de la o scena cum mi s-a intamplat mie aseara, in prag de noapte, vinerea adica inainte de cele doua zile libere de munca ale sfarsitului de saptamana.
am chemat un taxi. m-am urcat in spate si atat. eram preocupata de diverse ale Uzinei, desi ora era tarzie si ar fi trebuit sa-mi pese de faptul ca nu am plecat spre mare, mai degraba.
in fine, pleaca taxiul. ajungem la primul semafor unde este obligatoriu dreapta catre Piata Romana; trecem de el, mergem dagadam, dagadam, si se intoarce soferul mirat catre mine intreaband cu voce foarte tare: “Buna seara! Unde mergem d-soara?”
l-am privit la randul meu mirata de intrebare si volum vocal si am priceput instant curiosul situatiei: “Scuze, ma gandeam la altceva, spre Titan mergem!”
incredibil!
eu cred ca trebuie sa ne oprim din cand in cand si sa ne intoarcem spre ale noastre.
asa e corect.
asa e cinstit.
pufica de serviciu
ps: zilele trecute am afisat in birou un A4 cu mesajul: Stop mancatului pe tastatura! pentru ca am colege care intr-una nu iau pauza!
We hereby announce the official notification of the results of the Microsoft-Yahoo! Financial promotions held on the This Month.Your e-mail address attached to ticket number xxxxx with serial number xxxx, batch number xxxxxx, lottery ref number xxxx and drew the lucky numbers xxxx which consequently won in the 1st category, you have therefore been approved for a lump sum pay out of 1,000,000.00 (i.e One Million United Kingdom Pounds) in cash credited to file xxxxx. This Lottery is approved and licensed by the International Association of Gaming Regulators (IAGR).
cum ar fi sa castig pe bune? ce as face cu ei?
- as cumpara teren la malul marii si as construi propriul Ecovillage
- as cumpara cadouri prietenilor;
- mi-as face toate visele realitate si mi-as dezvolta toate pasiunile;
bine ideal ar fi sa joc la loteriile astea..da mi se pare degeaba activitatea, asa ca aia e.
am platit bani ca sa vad un spectacol si am primit o tona de pamant ridicat la ceruri de propriile talpi si o aglomeratie infernala. de la cei 153 cm ai mei a fost cam catre lesin. nu m-am putut misca fara sa aud diverse comentarii grotesti avand in vedere situatia. imi venea sa impart pumni si picioare imprejur. intr-un final m-am asezat langa un grup care s-a distrat mult pe seama faptului ca faceam eforturi sa vad ecranul de langa scena (sa privesc scena a ramas un vis neimplinit). macar nu ma injurau pt ca imi permiteam sa ma ridic pe varfuri. a fost imposibil sa-mi cumpar o bautura si multumesc divinitatii ca nu am avut nevoie de toaleta, pt ca nu stiu ce ma faceam.
Loading …
Recent Comments