Joy Division
Archive for September, 2009
zilele astea ma preaocup cu noul cuib: instalare, organizare, planuri.
revin cu detalii despre noile aventuri, in curand.
ps: ma retrag in Tineretului.
2007
dupa un roman al lui Stephen King (mai tarziu am vazut si “It” care insa e deja film de TV duminica la amiaza) .
pornind de la mult utilizata idee ca armata/guvernul face experimente supranaturale am privit un film cu atmosfera de teroare cam din primele 15 minute; asa a tinut-o pana la finalul suprinzator de dramatic, in ciuda obiceiului american de incheiere a filmelor. orice predictie am avut s-a spulberat in ultimele 10 minute. nebunia personajelor a fost corecta, motivata si bine interpretata.
interesant caracterul principal, un fel de pictor serios care devine lider de grup prin curajul de a reactiona in fata musafirilor nepoftiti. a fost ok.
vreau sa marchez si virtual un moment special in familia noastra: botezul lui Andrei Tudor, fratele renumitului Vlad Pavel 
baia, masa si dansul s-au petrecut sambata pe o vreme buna de gratar, cu tort personalizat, visinata si apropiatii casei. imaginati-va la slujba religioasa cam 10 copilasi intre 2-7 ani ce se alergau, tavaleau si radeau pe seama celor 3 preoti care oficiau. Andrei nu a plans ci s-a distrat pe seama momentului. nasii au fost incantati de el ca e asa de mare si vesel. sa-i dorim sanatate ca de restul are cine sa se ocupe multumesc in avans de gandurile bune.
pufica matusica.
2009
nu ma asteptam de la prietenul Tarantino sa faca un asa film. il ajuta sigur daca il socotim ca pe o colectie de clisee din precedentele
pe mine nu m-a impresionat pentru ca:
- scenele violente nu au avut profunzimea dementei - gen Death Proof;
- caracterele nu sustineau scenele asa zise violente - la casting au ales figuri inocente ce nu au putut transpira duritate;
- Brad Pit a avut un accent penal si a fost machiat de vreo copila neexperimentata; cicatricea aia de pe gat era evident aplicata plus ca nu am retinut unde a capatat-o;
- m-am saturat de filmele cu razboi;
- am tot respectul pentru atrocitatile la care au fost supusi evreii si cred ca “Lista lui Schindler” sau “Everything is illuminated” sunt abordari corecte; incercarea nereusita din filmul lui Quentin este cu atat mai grava;
- Hans Landa alias Christoph Waltz - fost caracterul reusit - casting si interpretare;
- a durat mult dar nu a scos la iveala partile negative din personaje lasand asta pe seama povestitorului - nici asta nu-mi mai place in filme, cum sunt povestite si nu aratate;
- post productie prea multa ca urmare naturaletea era mai degraba lipsa.
pentru mine o mare dezamagire.
U2 prelungeste turneul 360 grade si in 2010 cu noi concerte in Europa.
datele confirmate incep cu 10 August si s-a batut palma cu: Frankfurt, Hannover, Horsens, Helsinki, Moscow, Vienna, Athens, Istanbul, Munich, Paris, Seville, Coimbra.
iarasi imi vine sa merg la cel putin doua dintre ele.
organizam o caravana?
dimineata pe racoare este senzatia mai tare. sau lipsa de cafea incepe sa-si dea in petic si in organismul meu, desi ma credeam independenta de ea.
cand am iesit din metrou la orele 9.00 am vazut pe jos multe, multe castane si cojile lor. m-am apucat, desi vorbeam la telefon, sa adun din ele. in acelasi timp numaram in gand colegii care merita sa-si inceapa ziua cu o nota de toamna pe tastatura.
unul dintre pazitorii ambasadelor de pe Ana Ipatescu m-a intrebat: “ce faceti d-soara?” inchei apelul si raspund mandra si gratioasa :) “adun castane!” el raspunde la fel de duios ”ati adunat destule!!”.
mai pe scurt: treci la Uzina d-soara ca esti razna!!!
ps: unul dintre colegii care merita, a venit la birou a luat castana de pe tastatura si cu o figura de om vizibil deranjat de prezenta ei, a aruncat-o la gunoi! va inchipuiti ce scandal i-am facut :))))
reconstituie gospodarii intregi ale satului romanesc.
sambata am petrecut 3 ore jumatate luand la pas fiecare exponat. am cotrobait morile de vant cu si fara etaj din curiozitatea pentru mecanismele inca functionale. in case pare ca exista viata si erau atat de multe “jucarii” de care imi aduc aminte din copilarie (am avut un bunic organizat). sunt 100 de hectare cu case, mori, biserici, exponate diverse specifice curtilor romanesti. are un lac frumos si totul este amenajat intr-o padure din marginea Dumbravii; are stuf si locuri amenajate ca in zonele Deltei
reconstituiri frumoase si multi oameni care trebaluiau la intretinerea lor.
15 lei pentru acces intr-un univers care se afla in realitate pe cale de disparitie.
o campanie unica in Romania: Marketing Director seeking employment
este vorba despre un proiect dedicat prezentarii a 17 ani de experienta in 4 companii multinationale.
cu asemenea abordare (website www.hirecarmen.ro si outdoor Piata Unirii) nu-mi pot imagina alta calitate decat pe cea de consultat in chestiunile de marketing
am reusit sa ajung pe DN 7C; adica in sfarsit am facut cunostinta cu Transfagarasanul. mie mi-a placut la nebunie mai ales ca, in ciuda prognozei meteo, a fost soare si senin sus, ploaie si ceata pe drumul spre si iarasi soare la destinatia finala a zilei: Sibiu. acum fireste ca ploua serios.
muntii Fagaras sunt superbi si nu inteleg cum de nu se promoveaza asemenea traseu de poveste: cateva cabane razlete unde m-as fi oprit pentru vreo saptamana ca sa iau la pas imprejurimile, stancile semete, stralucitoare, padurile stufoase, piscurile indepartate - vizibilitate catre vf Moldoveanu - 2544m - de ce nu-i zice varful Ardeleanul sau Munteanul nu inteleg :)) dar aia e. am ajuns pana la altitudinea de 2042m la Balea.
cei 92 de km i-am parcurs in trei ore din motive de opriri dese pentru respiratie proaspata poze sau cafea. am strabatut cel mai lung tunel dintre Capra si Balea Lac de 887m prin muntele Paltinul. m-au incantat diferentele de nivel: in cateva minute ne ridicam cu 100m iar peisajul se desfasura suprinzator mai ales datorita serpentinelor. curios este ca soseaua spectaculoasa s-a construit in 4 ani, intre 1970-1974. in zilele noastre o amarata de autostrada se face in 10 ani! nu vreau sa-mi scada entuziasmul analizand altceva decat traseul asta si va mai spun ca am intrat in chiar inima toamnei - acolo padurile se coloreaza deja. peste 2 saptamani vor fi pregatite pentru colectia de toamna: frunzele se pregatesc sa defileze spre pamant, flori galbene, grena, portocalii ca pe drumul asta nu am vazut altadata, copacii fructiferi din curtile caselor se aratau arhiplini cu mere de toate felurile, pere sau gutui.
suntem incantati! cine zice ca in Romania nu avem ce vedea este neinformat si superficial. avem. in mai putin de 2 ore am ajuns intre munti pentru un drum fantastic, cu o selectie potrivita de piese muzicale. nu ne-a trebuit mai mult decat atat ca sa ne simtim perfect. sau poate muntii au efectul asta asupra oamenilor
ceea ce va doresc si voua.
17-20 septembrie - Platforma Dansului Contemporan.
in acest fel Centrul National al Dansului deschide stagiunea 2009-2010. este o manifestare de anvergura care evidentiaza coregrafii romani si lucrarile lor. timp de patru zile intr-un maraton extraordinar avem ocazia sa vedem lucrarile noi si spectacole celebre deja.
propunerea generala a acestui moment important in anul cultural curent este interogarea substantei efemeritatii: atentia atrasa din partea publicului, a autoritatilor, a celor implicati direct in experiment.
vor fi dansuri in acord cu sensibilitatea timpurilor noastre.
Festivalul George Enescu 2009
datorita Andrei (multu!) care a cumparat bilete si a tras de mine pana in ultima secunda am ajuns sa vad si eu o seara din acest festival. in august aveam fantezia ca imi cumpar abonament si particip la tot 
dar asa e cand ai multe planuri..trebe sa suporti si faptul ca unele se risipesc in zare.
la Sala Mare a Palatului aseara a fost un spectacol din seria “Mari orchestre ale lumii”
Dirijor : VLADIMIR ASHKENAZY
Solist : DAVID GERINGAS - violonist de mare exceptie si talent (a demonstrat-o timp de 2 ore si intr-un solo special dedicat publicului ce a aplaudat multe minute in sir)
Program:
Fauré - Suita “Pelleas et Melisande” op. 80
Enescu - Simfonia concertanta pt. violoncel si orchestra în si minor op. 8
Debussy - «Preludiu la dupa-amiaza unui faun»
Debussy - «Marea»
pana pe 26 septembrie aveti timp sa va programati macar un spectacol din colectia de anul acesta.
ps: ca observatie am vazut cei mai multi oameni peste 45 ani la un loc, gatiti, linistiti, fericiti de momentul feeric transmis de pe scena. m-am simtit bine intre ei
zilele astea vizionez case. caut cuib cu energii pozitive din pricina caruia sa pot respira (adica sa nu ma sugrume cheltuielile cu traitul in capitala)
ceea ce remarc in aceste vizite este un obicei care pana acuma nu m-a lovit in ratiune: lumea sparge bucataria cu aceeasi camera unde doarme si isi tine hainele.
pai sa analizez: una e sa fie bucataria comuna cu camera de zi, in care primim musafiri sau lenevim la un film (e la indemana combinatia asta si nu ma deranjeaza) dar alta chestiunea cu spartul casei cand e vorba doar de-o camera.
o asemenea casa din start imi interzice gatitul de peste (miros care ar intra definitiv in salteaua de dormit si hainele de vara, iarna, toamna, primavara din dulap) este clar ca fasolea nu se poate gati din cauza ca 2 ore de aburi mi-ar mototoli complet fustele; in plus gandul ca as coace vinete&ardei in aceasta posibila locuinta ma face sa vad scrum in toti strampii colorati din dotare.
dar chiar si asa daca stiti de-o casuta fie ea si sparta in bucati dar aproape de metrou, da-ti-mi semn pe mess.
pufica-si muta cuibu, da naravul ba!
2006
alt film inspirat de un caz real. aventura in Uganda a unui doctor scotian. un regim dictatorial descris pe langa intamplarile care se succed cu repeziciune. Forest Whitaker a luat Oscar in 2007 pentru rolul lui Idi Amin, sangerosul general pe care il cunoastem prin relatia cu tanarul doctor. o lume in care saracia, sclavia si traditia sunt exprimate in antiteza cu lumea fastuoasa din cabinetele presedintelui. despre salbaticia ne-pusa in frau de civilizatie, intr-o lume care si azi e aproximativ la fel
2005
Domino este o poveste inspirata de un caz real, cel al domnisoarei Domino Harvey fiica actorului Laurence Harvey. o tanara care refuza viata de “pisi” pentru cea de vanator de recompense. violenta, duritate, senzualitate, un amor platonic ce izbucneste odata cu diverse explozii de masini si niste final tragic pentru actrita principala Keira Knightley care mie nu-mi prea place in general. Mickey Rourke a facut un rol pasager caci nu e ca si cand a prestat ceva ci doar s-a povestit de cat de tare este el.
parca prefer filmele in care ne dam seama cum sunt actorii din ceea ce fac pe-acolo nu cele in care mi-l arata pe el stand pe canapea si-mi zice povestitorul ca e mare mare jmecker pentru ca a facut vreo boacana in timp.
alte aparitii: Macy Gray, Jacqueline Bisset si 2 protagonisti din Beverly Hills :)))
nice.
Teatrul National “Marin Sorescu” din Craiova are website.
ma bucur pentru prezenta lor in on-line, desi tarzie.
sunt curioasa cine-l administreaza si in ce masura va deveni interactiv.
intre timp vizitati-l!
Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reusit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.
Natura a fost inteleapta
Creand mai multe femei
Decat barbati,
Pentru ca ne putem desavarsi
Sentimentul,
Folosind un mare numar
De ciorne.
am revizuit descrierea la cererea publicului
2005
Clive Owen, Jennifer Aniston si Vincent Cassel intr-un film care m-a prins cu totul in dupa-amiaza ploioasa de azi (duminica).
succesiunea intamplarilor m-a incitat, mi-a parut rau pentru viata pe care ajunsese sa o traiasca, m-am enervat pentru ca a cedat tentatiei, m-am ofticat pentru ca i-a mers vrajeala si intr-un final am apreciat un rol bun facut de Clive, desi pe alocuri siropos
un criminal odios cu accent frantuzesc in antiteza cu domnul bine cu accent britanic, problematic, vinovat de pacate lumesti dar totusi in final sensibil si inspirat.
prezenta santajului, a pericolului si a violentei copleseste o familie cu mari probleme de sanatate si eroziune sentimentala. rezulta masuri extreme intr-un amalgam de situatii care tocmai bine nu te lasa sa cazi prada lenevitului la rece
1990
o poveste despre un zvon ce pare credibil: in razboiul din Vietnam s-au folosit arme chimice si substante halucinogene cu scopul generarii agresivitatii iar unii soldati americani au clacat din cauza lor. e vorba de viziunea lui Jacob Singer, un veteran de razboi care capata diverse simptome stranii si incepe sa ne aiureasca pe noi, pe el si pe toti din jur. rolul e jucat foarte bine de Tim Robbins, tanar si slabanog la vremea aceea
film de doua ore care iti da inca o data peste nas cu vremurile bune in care se construiau caractere, se foloseau dialoguri si se inventau scenariile. intr-o lume a pre-productiei in cinematografie, cadrele cat se poate de reale filmate in New York devin senzationale. felul in care joaca Tim este incredibil si pe mine cel putin m-a cam lovit in suflet ideea ca cineva ar fi putut vreodata trece printr-un asemenea chin doar de dragul experimentului militar.
in fiecare dintre noi salasluieste un sentiment extraterestru. se numeste teama. are infatisari multiple si cand ne dovedeste ne conduce cum pofteste. teama nu intelege de vorba buna iar celui afectat ii trebuie energie, focus si ambitie sa se puna cu ea.
zilele astea o simt prezenta: catre unde ma indrept, ce sens am, de ce schimbarile ma zapacesc si mai ales ce urmeaza a se intampla cu mine si cei de-aproape?
incertitudinea nu e prietena mea; mi se pare chiar imposibil sa supravietuim impreuna. prefer orice in locul ei. nici zilele pe care le traiesc nu ma mai ajuta: viitorul este aberant si daca ma gandesc ca am trait comunismul suficient cat sa inteleg de unde am pornit, imi dau seama ca nu mai avem speranta, ca generatie. suntem sortiti esecului si ne este teama sa ne implicam in propria viata, in relatiile din jur, in slujba, in familie. alegem sterilitatea sentimentala sperand ca asta ne fereste de greutatea grijilor. nu stiu inca daca e cea mai buna alegere..dar observ deja ca functioneaza in multe cazuri.
sentimentul in cauza imi pune intrebari si-n weekend. am nevoie de raspunsuri ca sa-i pun o piedica. la randul meu ridic doua degete si spun, e drept in felul meu prea-direct, tot ce-mi trece prin mintea-mi agitata. as vrea de fapt sa pot visa la o lume in care teama nu exista. ar fi lipsa ei demotivanta? ar deveni halucinanta lumea?
Loading …cine ma ajuta sa pricep daca ne-ar fi mai bine fara teama?
in ce fel vreodata a fost de folos? si cui?
pe mine cred ca de cateva ori m-a ajutat. in unele mi-a aratat adevarata fata a celor din jur. altadata m-am pripit din cauza ei. acum m-am oprit sa caut sens doar pentru ca isi face discret aparitia, la fel ca toamna.
pana in curand, o pufica fara frica
Recent Comments